jump to navigation

interviu cu eugen uricaru March 6, 2006

Posted by pauzadepranz in eugen uricaru;supunerea, supunerea, Uncategorized.
trackback
Interviu cu Eugen Uricaru – eugenuricaru
 
Interviu realizat de R. Chiruta

„Eu i-am citit pe tinerii scriitori, ei nu m-au citit pe mine“

Interviu realizat de R. Chiruta

Eugen Uricaru afirma pentru „Suplimentul de cultura“ ca scandalul legat de acuzatiile ca ar fi colaborat cu fosta Securitate se va incheia in curind. „Am convingerea ca lucrurile se vor termina, dar nu in ziare“, spune fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Isi explica imaginea defavorabila din presa prin faptul ca atit timp cit a fost seful USR avea de lucru, nu de „comunicat“. Despre tinerii scriitori, Uricaru are o parere transanta: „au talent, dar n-au stiinta!“. In interviu, autorul Supunerii identifica si problema numarul unu a culturii scrise: distributia: „Aici e rostul statului, sa rezolve aceasta chestiune, pentru ca, pina la urma, e o treaba de siguranta nationala.“

Recent, a aparut la CARTEA ROMANEASCA un nou roman al dumneavoastra, Supunerea, primul pe care l-ati scris dupa 15 ani. De ce ati avut nevoie de o pauza atit de lunga?

Nu a fost o pauza, intre timp am facut si alte lucruri, am facut niste scenarii de film, care s-au si realizat, am publicat o carte de eseuri, am tradus cartile care mi-au placut, Calvino, Soljenitin, si am mai multe carti incepute. E drept, aceasta este prima carte la care, cum se spune, am tindalit. Pentru ca in general eu aveam un alt sistem de a scrie romane, meditam foarte mult asupra unui subiect, dar realizarea propriu-zisa era relativ scurta, intre una si doua luni. De data aceasta, au fost mai multe situatii in care am gindit mai mult si am scris mai greu. In plus, pina prin 1998-1999 eram decis sa nu public, pentru ca interesul pentru literatura romana era destul de scazut, apareai pe piata si erai acoperit de Sandra Brown. Acum, lumea stie ca exista si literatura romana. Atunci parca se uitase cu totul.

Cartea dumneavoastra are ca subiecte comunismul si traumele pe care le-a provocat acest sistem atit celor care i s-au supus, cit si celor care s-au opus, urmarindu-si personajele din primii ani comunisti pina dupa 1989. Care credeti ca mai este gradul de interes al publicului pentru aceasta problematica?

Pina la urma, nu este vorba doar despre comunism, e vorba despre o relatie intre om si violenta, un anumit fel de putere exercitata prin violenta. Iar aceasta relatie este vesnica si deci poate stirni tot timpul interesul. Eu am incercat in carte sa inteleg ce ni s-a intimplat, iar ceea ce ni s-a intimplat nu a avut loc pe bucati sau intre paranteze, ci a avut loc continuu. Au fost diferite forme de violenta impotriva omului, a fost intii o perioada a violentelor evidente, apoi a violentei insiduoase. Si cred ca ea continua.

Lucrul acesta il afirmati si pe coperta cartii, spuneti ca vremurile acelea continua si azi. Cum vine asta?

Spun asta pentru ca sintem copiii mamei noastre, adica lumea in care am trait, ceea ce ni s-a intimplat nu se poate sa nu fi lasat urme. Si mai exista o alta situatie, la care nu prea am vazut sa se faca referire: chiar cei care nu au trait in acea perioada sufera consecintele a ceea ce s-a intimplat atunci, pentru ca traiesc intr-un mediu creat atunci.

Stiu ca lucrati de mai mult timp la aceasta carte. Totusi am sa va intreb: in ce masura aparitia ei acum vine ca un raspuns la ceea ce s-a intimplat anul trecut, cind ati fost acuzat ca ati fi colaborat cu Securitatea?

Ceea ce s-a intimplat anul trecut inca nu s-a terminat. Se va termina in curind, asa ca raspunsul va veni pe alta cale. Anul trecut a fost un moment foarte greu pentru mine. Un om care afla ca in 1973 avea dosarul deschis pentru atitudini impotriva orinduirii si politicii de stat a fost acuzat ca ar fi contribuit la intarirea politicii respective. M-au uimit violenta atacului, concertarea lui si lipsa de fair-play, in sensul sa i se acorde si celui acuzat posibilitatea de a se exprima. Eu in ziare n-am vazut nici o proba reala impotriva mea, am aceasta convingere ca pina la urma lucrurile se vor termina, dar nu in ziare.

Tot anul trecut, pe fondul acestor acuzatii, ati plecat si de la conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania (USR). Cum vi se pare aceasta organizatie la jumatate de an sub noua conducere?

Mi se pare cuprinsa de dorinta de a capata o alta imagine decit cea care a fost, despre care nu stiu daca a fost mai buna sau mai rea. Constat acum o preocupare mai mare pentru comunicarea cu presa. Recunosc ca atunci cind am condus USR nu aveam o buna comunicare cu presa, pentru ca aveam de lucru, nu de comunicat. Pe de alta parte, vad ca toate initiativele mele au intrat in practica, in acest moment indemnizatiile de merit exista, legea privind compensarea pensiilor artistilor si ale scriitorilor cu 50% din valoarea lor pentru contributia pe care au adus-o patrimoniului national s-a votat.

Mai au nevoie scriitorii romani de o Uniune a lor? Tinerii, cel putin, sustin ca nu mai au nevoie.

Eu mi-as pune intrebarea in ce masura tinerii au inteles ce inseamna Uniunea. Si apoi, nu toti scriitorii trebuie sa fie membri ai USR. Fiecare isi alege calea…

Desigur, dar de multe ori USR a fost acuzata ca este o gasca mai mare, unde se impart interese obscure, unde scriitorii sint promovati nu neaparat dupa criterii valorice.

Asta e o prostie, pentru ca un scriitor se promoveaza in masura in care este acceptat de public. Nu cred ca niste scriitori reusesc sa impuna publicului alti scriitori, daca aia n-au valoare. USR nu este o masina de propaganda sau o institutie in care daca ai intrat primesti si talent. A doua chestiune – din cite stiu eu, inca de pe vremea comunismului, Uniunea a fost o institutie democratica. Era printre putinele, daca nu chiar singura, in care functiona votul secret. Functioneaza si astazi. A treia chestiune: sint multe persoane care nu sint membre in USR, dar au ceva impotriva ei. Sa aiba ceva impotriva numai cei care sint inauntru…

De ce nu si cei din afara?

Dar ce legatura au ei? USR este uniunea membrilor ei. Nu este o institutie care te face scriitor, nu este o institutie care iti da talent, nu este o institutie care te impune. Au incercat tinerii sa intre si nu i-am primit? Iar daca nu vor, atunci de ce ii intereseaza ce se intimpla acolo? Oamenii vor sa se simta persecutati, dar nimeni nu ii persecuta. Au impresia ca daca esti persecutat, inseamna ca ai importanta, inseamna ca te afirmi. Or, nu ii persecuta nimeni.

Poate am si eu o vina pentru toate astea, poate nu am stiut sa ma port cu ei. Desi, iata, i-am invitat la USR, sa vina la cenaclul ce exista sub egida noastra, ca sa aflu ca a devenit apoi un loc in care Uniunea e facuta harcea-parcea. Adica, domnule, cind te invita cineva in casa lui…

Nu pareti a fi prea ingaduitor cu tinerii scriitori. Chiar ati afirmat, la un moment dat, ca acestia nu prea au citit si nu prea cunosc literatura romana…

Da, asa am zis. Eu cred ca daca vrei sa faci parte din literatura romana, trebuie sa stii din ce faci parte. Chiar daca nu iti place. Macar sa stii ce s-a scris, sa spui „nu imi place, dar pot sa argumentez de ce“. Cred ca lipsa asta de cultura a tinerilor vine din graba, din ideea ca in literatura pot avea loc revolutii sociale, nu estetice. Iar a inventa apa calda astazi mi se pare caraghios, mai ales ca e scumpa. Toate experimentele avangardiste sint prezentate ca mari descoperiri. Daca scriitorii tineri ar fi citit literatura romana, ar fi constatat ca mai existau astfel de experimente. Aceasta idee ca sintem la punctul zero, ca tot ce s-a scris pina acum nu mai e valabil si de abia de acum incepe literatura este o chestiune care aduce atingere chiar interesului national. Pentru ca o literatura despre care se spune ca n-a avut aproape mai nimic valabil pina in 2000 este luata peste picior.

Cita literatura romana stiati dumneavoastra cind v-ati apucat de scris?

Dovada ca ma pricepeam este ca, in 1968, am reusit cu un grup de tineri sa publicam revista „Echinox“. In primul numar al acestei reviste am publicat Eliade, Cioran. Sa publici in ’68 texte si comentarii de Eliade si Cioran, sa publici Heidegger mi se pare o chestiune suficient de probatoare pentru seriozitatea mea in domeniu.

Dar si revistele actuale conduse de tineri abordeaza subiecte cit se poate de serioase.

S-ar putea, nu stiu. Nu acuz o generatie sau o multime de intelectuali. Pe mine ma ingrijoreaza ca anumiti autori care au talent nu isi dau seama ca dispunem de un fond cultural mult mai matur decit isi inchipuie ei. De fapt, vreau sa le transmit: „Domnilor, pierdeti timpul. Atentie! Lucrurile astea s-au facut. Mergeti mai departe“. Ce rost are sa descoperi acum sexualismul in poezia romana, cind el a fost la inceput de veac experimentat si trecut prin toate. Nemaivorbind ca eu nu cred ca poti sa construiesti o opera literara in jurul unor cuvinte tabu. Poti sa folosesti cuvintele alea, daca au rost. Dar atit.

Sint tineri scriitori romani pe care ii apreciati?

Sigur, sigur ca sint. Ii apreciez chiar si pe acestia de care vorbesc, au talent, repet, au talent. Dar n-au stiinta.

Numiti citiva despre care aveti o parere buna.

Pai, va pot da nume de tineri chiar talentati… Aaa… Dar de fapt, daca v-as da nume, i-as pune pe altii in discutie. Oricum, singura proba pe care o am este ca am avut discutii cu ei in care le-am demonstrat ca eu i-am citit. In schimb, dinsii nu au putut demonstra ca m-au citit pe mine. Macar atita. Literatura este o chestiune foarte serioasa.

Cit de acuta credeti ca este aceasta ruptura intre generatii? Se risca marginalizarea batrinilor?

Nu cred ca in literatura exista batrini si tineri, exista doar opere. Si s-ar putea ca marginalizati sa fie chiar tinerii valorosi. Se poate si asa ceva, pentru ca marginalizarea, pina la urma, nu este decit o problema de marketing. In perioada comunista, lucrurile erau mult mai complicate, dar in situatia actuala e o chestiune de marketing. Daca se propune publicului cu insistenta un anumit nume si un anumit titlu, acelea vor avea un relativ succes. In schimb, exista autori care isi vad de treaba lor, dar care cu tristete constata ca nu sint luati in seama pentru simplul fapt ca nu apartin unui grup de interese.

Pai, tocmai spuneati ca doar publicul promoveaza un scriitor…

Atentie, grupuri de interese nu inseamna Uniunea Scriitorilor, ci grupurile editoriale, grupurile de presa, de televiziune, care spun la un moment dat acestia sint oamenii mei, pe acestia ii promovez. N-avem incotro, ele exista, e important sa fie cit mai multe. Cu cit vor fi mai multe astfel de grupuri, cu atit mai bine, pentru ca vor putea fi promovate mai multe talente.

Mai apare o problema: la noi nu exista impresari literari.

Nici nu au cum sa existe, cu 2.000 de exemplare tiraj de succes al unei carti nu supravietuieste nici un agent literar. Dar eu am mai spus asta: problema numarul unu in Romania este distributia. Aici e rostul statului, sa rezolve aceasta chestiune, pentru ca, pina la urma, e o treaba de siguranta nationala. Nu pot sa imi inchipui ca intr-un judet se vind 50 de carti dintr-un titlu de succes. In 1990, prima industrie care s-a privatizat a fost industria distributiei cartii, pentru ca existau multe librarii, buticuri, toata lumea a putut sa fie editor, ca era cizmar sau nu stiu ce… Nu sint adeptul teoriei conspiratiei, dar parca chiar aici s-a lovit prima data, provocindu-se fenomenul acesta de aculturalizare, care determina aparitia asa-ziselor subculturi, se creeaza diferente intre regiuni, nu mai exista circulatie de carti. Iar multe lucrari nici nu sint promovate. Daca ar exista un sistem bine pus la punct al distributiei cartii, eu cred ca s-ar inregistra o crestere masiva a vinzarilor de carti.

Bine, si cine trebuie sa puna la punct acest sistem?

Ori vine un strain cu bani si atunci isi vede de treaba lui, ori s-ar putea face un parteneriat public-privat, cu editurile, organizatiile de scriitori, iar statul sa sprijine. Nu e foarte complicat.

Declarati intr-un interviu mai vechi, dar fara sa explicati concret, ca societatea romaneasca nu este intr-o criza a culturii si a literaturii, ci este in criza din cauza culturii si literaturii. Explicati-ne ce ati vrut sa spuneti atunci.

Sintem intr-o criza pentru ca nu mai avem incredere in cultura si, in special, in literatura ca depozitara a specificului national, caci foloseste limba. In schimb, ni se propun grile si valori care nu prea au un ecou constructiv, ci doar un ecou de imitatie, de adaptare la situatie.

Cine ne propune?

Pai, toate canalele de televiziune, presa… Eu fac parte din public in acest moment si ceea ce mi se propune mie este indoielnic si fara nici o legatura cu traditia mea culturala. O sa va dau un exemplu simplu: am avut discutii cu intelectuali veniti din Occident, care erau foarte uimiti ca in Romania studentele, fetele obisnuite se imbraca precum prostituatele de dincolo. Si atunci mi-am pus intrebarea: de unde? Pai, singurul contact pe care l-au avut dinspre Occident au fost clipurile muzicale, care se refereau la anumite medii. Tinerii nostri isi inchipuie ca in Occident toata lumea umbla asa.

Sustineti, oarecum, ca o vina o are si presa. Dar ati fost, la un moment dat, directorul Radio Romania Cultural si banuiesc ca ati constatat ca audienta este destul de scazuta. Cine e de vina, publicul sau modul de multe ori anost in care se fac emisiunile culturale?

E o discutie importanta aici: umblam dupa audienta, si atunci facem compromisuri, sau aducem publicul la nivelul nostru? Eu cred ca trebuie combinate cele doua aspecte: sa ii propui publicului lucruri accesibile si cu acele lucruri sa il duci intr-un mediu cultural pe care il creezi tu. Optez pentru o operatiune de iluminare a publicului, nu una prin care furnizorul de cultura scade stacheta doar ca sa vinda.

Dar de multe ori realizatorii acestor emisiuni nu inteleg ca trebuie sa se adreseze publicului larg, nu unor specialisti. E, pe alocuri, si un snobism al complicarii mesajului cultural.

Tocmai asta a fost si interventia mea la Radio Romania Cultural. Am introdus niste lucruri care sa faca legatura intre gustul existent si gustul pe care ni-l dorim. Am incercat sa facem legatura intre publicul larg si specialisti. Caci, intr-adevar, daca „specialistii“ culturali discuta numai intre ei, misiunea lor e pierduta.


Usa buclucasa de la sediul Uniunii

Intr-un interviu din „Suplimentul de cultura“ (nr. 49/ 29 octombrie-4 noiembrie 2005), Nicolae Manolescu explica faptul ca printre alte motive pentru care presa s-a aratat mai interesata in ultima perioada de USR se numara si „un program pe care l-am propus de la inceput de desecretizare a actiunilor Uniunii. Am incercat sa deschidem la propriu si la figurat usile. Chiar o usa din biroul meu, care da in sala de alaturi, unde se tin conferintele, blocata pina acum cu niste dulapuri, se deschide mai nou de fiecare data cind avem musafiri. Am facut un site, pe care vom pune tot, ca sa nu mai existe impresia ca aici se intimpla nu stiu ce chestii nemaipomenite, se cheltuiesc bani anapoda“.

Dupa patru luni, Eugen Uricaru a replicat: „Acolo este sala de sedinte care are o intrare pentru toata lumea si o intrare din biroul presedintelui. Am blocat-o pe aceasta din urma cu niste rafturi cu carti, pentru ca am zis ca toti membrii institutiei trebuie sa intre pe aceeasi usa. Nu intram eu pe o alta usa. Am vrut sa fim toti egali“.

Comments»

No comments yet — be the first.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: